Ar fi necinstit sa aleg un singur model si mi-ar fi imposibil. Modelele mele sunt chiar parintii, bunicii si tataie.(si nu,nu e o greseala, tataie nu imi e bunic, era un vecin pe care l-am iubit ca si cum ar fi fost unul sau poate chiar mai mult).
Mama mea este un model de forta, de ambitie, de inteligenta nativa si de marinimie. A stiut sa-si creasca copiii si li s-a dedicat in intregime. Lupta pentru lucrurile in care crede si ii ajuta pe toti. Este extraordinara si sper sa reusesc sa ajung ca ea intr-o zi.
Tatal meu este un om fin, inteligent, care a invatat foarte mult si continua sa invete. Este o fire mai putin deschisa (fata de mama) dar este o companie extraordinar de placuta. Tatal meu este un om serios, respectat si foarte muncitor.
Unchiul meu ( care era defapt straunchiul meu) a fost un om incredibil de destept si intelept. El era cel care unea familia si care facea orice pentru a impiedica supararile. Unchiul meu a fost un om de familie buna, care a dus o viata de rege dar care a avut un bun-simt incredibil.
Mamaie este o femeie foarte blanda, impaciuitoare si frumoasa. Ii place a fie de folos si gateste foarte bine. Este bunicuta mea.
Tataie era si va continua sa fie bunicul meu.M-a iubit extraordinar de mult si a incercat sa-mi faca toate placerile. Era un om foarte bland, inimos si cald.
Din toate modelele prezentate mai sus, sper sa reusesc sa iau tot ce este mai bun. Desi intotdeauna un model va ramane un model, pe care nu il vom egala, dar spre care vom tinde mereu.